După stabilirea diagnosticului de Tulburare de Spectru Autist, întrebarea firească a părinților este “și acum ce facem?”
Raspunsul este terapie! Dar ce fel de terapie?
Acum lucrurile încep să se nuanțeze: deoarece simptomele TSA pot varia de la ușoare până la severe, și terapia indicată poate fi de la un minim (1h/zi) la intensiv (6-8h/zi).
Pentru alegerea tipului de terapie, este important să cunoaștem opțiunile disponibile și adecvate, deoarece există mai multe moduri de abordare a copiilor cu autism:
- Terapie ABA (analiză comportamentală aplicată), cea mai cunosută metodă de tarapie, presupune o serie de tehnici concepute pentru a încuraja comprtamentele pozitive și a le reduce pe cele negative, folosind un sistem de recompense. ABA are la rândul ei mai multe subdiviziuni (discrete trial training, tratament de răspuns pivot, intervenție copmortamentală pozitivă, intervenție comportamentală verbală, intervenție comportamentală timpurie și intensivă);
- Terapia cognitiv-comportamentală este bazată pe vorbire și restructurare cognitivă , în timpul căreia pacientul învață legătura dintre acțiune, gând, sentimente și comportamente;
- Sedințele de socializare (formarea abilităților sociale) au ca scop deprinderea modului de a interactiona cu ceilalți, de a iniția conversații, a lega discuții cu persoane noi, dezvoltarea umorului și empatiei;
- Terapia ocupațională este potrivită copiilor mai mari și adulților, aceasta concentrându-se pe predarea și însușirea unor abilități fundamentale de independență și autonomie;
- Terapia senzorială are ca arie principală de abordare stimularea simțurilor prin joc (nisip kinetic, coardă, lumini, muzică etc.);
- Terapiile alternative care includ interacțiunea cu animale (cai, delfini, câini) au fost mai puțin studiate, dar au efecte vizibil benefice în special asupra copiilor cu autism și sunt o sursă de încantare și destindere pentru cei mici.
Au fost enumerate, cu scurte descrieri, tipurile principale de terapie pentru copiii cu TSA, însă acestea se pot combina și personaliza în funcție de nevoile, capacitatea, posibilitățile și disponibilitatea pacienților, după evaluarea psihologică premergătoare oricărui demers psihoterapeutic.
